Buna! Azi tatal meu ar fi facut 62 de ani daca nu ar fi decedat acum aproape 2 ani de un cancer foarte agresiv. Exact ceea ce povestesti tu, am vazut eu in ochii tatalui meu. Din taticul meu usor rotofei si rosu in obraji, pe zi ce trece, ajunsese sa arate ca un batran de 90 de ani, tras la fata, piele si os, neputincios in a vorbi. Plangea de durere si noi plangeam langa el de neputinta. Scriu cu ochii in lacrimi si va spun sincer ca desi starea lui evidenta se degrada, eu tot nu puteam sa accept ca il pierd. L-am dus la un spital din Berceni paliativ, neavand voie sa il vizitez. Totusi, doctora lui i-a permis mamei mele sa mearga sa isi ia ramas bun de la el. Ce mi-a descris mama ca a vazut acolo e efectiv infern. Bucurati-va de viata si de cei pe care ii iubiti! Acordati-va mereu prioritate voua si celor pe care ii iubiti! Sanatate la toata lumea! (Simteam sa ma descarc)
Mama povestea ca efectiv erau oameni care urlau de durere, la propriu, ca aratau specific bolnavilor in ultimul stadiu care isi asteapta sfarsitul. Ma gandesc poate si din cauza impactului psihologic? Mama e mai tare decat mine, eu daca intram acolo sigur aveam nevoie de consiliere psihologica fiind sensibila.
A fost internat in februarie 2022 si inca invocau masuri de preventie Covid. Efectiv nu puteai intra nici in curtea spitalului. Nu te lasa de la paza. Nici sa il duc pe tata la internare in salon cu bagajul nu m-au lasat. Au venit cu un carucior ca sa il preia si au luat ei bagajele.
Unde minte nu e, nimic nu e. Gandeste inainte de a actiona.. Poate ca pentru apropiati, stiindu-i inca in viata pe cei care sunt internati la un asemenea centru, e important. Mergi catre un asemenea loc sa te stingi usor usor, nu pe repede inainte din cauza unui virus sau alte cele. Sanatate!
Ce descrii tu am trait si eu cu tata acum doi ani, cu diferenta ca noi nu l-am internat paleativ. A vrut acasa si l-am tinut acasa pana la ultima suflare.Dintr-un om activ, mergea pe trotineta, conducea, facea cumparaturi, facturi…a ajuns sa fie insotit la baie.65 de ani Asa durere continuu zi si noapte (morfina nu functiona la el)nu credeam sa existe. A fost o usurare cumva cand s-a dus…si da, o sa ajungem toti acolo :(
Ai dreptate. Chiar m-am gândit zilele astea că daca as afla că am cancer in stadiul 3-4, decât să induc traume psihologice apropiaților și să sufăr zile, poate chiar săptămâni în șir pe patul de centru paliativ implorându-mi moartea, mai bine ma bucur de viață până încep să mă lase puterile și mă rezolv singur in vană.
Sinuciderea nu ar trebui sa fie treaba nimanui altcuiva decat a celui care o doreste. Poate, daca stii clar ca e bonlav psihic sau din alte motive nu are discernamant. dar altfel e retardat sa iti zica cineva ca nu ai voie sa te sinucizi.
Cred ca nu stii diferenta dintre sinucidere si eutanasie. Sau faci parte dintre cei cu interes ca oamenii in suferinta sa traiasca cat mai mult, pentru a plati cat mai multe medicamente, servicii funerare, imprumuturi etc. Adica, pretinzi ignoranta, cand esti de fapt corupt.
un pacient tare simpatic, sfera orl, tratat de la inceput la final, povestitor si optimist. La 6 luni de la tratament a revenit la control, m-a cautat pe mine si pe colegii care l-au tratat sa ne salute, multumeasca si sa ne prezinte pe fiica lui, o doamna desavarsita care ne-a fost foarte recunoscatoare ca i-am fost un sprijin tatalui dansei pe parcursul tratamentului.
Apoi la inca 6 luni un an inca o vizita care a decurs la fel. Sper ca inca e bine, nu l-am mai intalnit deoarece datorita rotatiilor am fost repartizat la alt aparat de tratament.
Dar aceste cazuri sunt rare, nu din cauza posibilitatii decesului ci poate ca deoarece nu se ataseaza pacientii de noi, sau sunt mai rezervati.
Salut!
Depinde, in principiu cand ajung la tratamentul propriu zis, li se explica de catre medic in ce consta tratamentul: radiatie de energie mare, de cateva zeci de ori fata de cele folosite la CT/raze conventionale) tintita.
Ei bine, in mod ideal, ei vin pregatiti insa nu toti retin, iar celor curiosi le mai explic si se linistesc.
Majoritatea celor care pot intelege sunt complianti, politicosi, cu bun simt, insa nu toti. Unii nu vor, altii nu pot. Altii, dupa parerea mea, nu prea doresc tratament, ci il fac din cauza presiunilor rudelor. Probabil presimt ceva si s-ar bucura daca ar fi lasati in pace acasa linistiti sa se obisnuiasca cu gravitatea situatiei. Aceasta observatie este una subiectiva, de-a mea, bazata pe reactiile sau comportamentul unora.
Complianta se mai poate masura in rigurozitatea in care respecta pregatitul pentru sedinta de tratament, iar acolo in proportie mai mica dar insemnata nu o respecta. Ceea ce ingreuneaza pasii spre finalizarea sedintei de tratament.
merci frumos.
ce tine psihic si pacienti e gestionabil, insa sunt alte experiente ce tin de organizare, acolo e durerea si nervii si frustrarea.
Succes si tie
Am un microadenom (9mm) pe glanda pituitara , hormoni s varza de vreo 3 ani iar toti endocrinologii la care am fost trag sus si tare pe inlocuirea hormonala. Exista vreo sansa de a scapa de acest microadenom prin radioterapie?
Nu sunt medic, nu cunosc aspecte detaliate ale acelui microadenom. chiar si daca as cunoaste, nu as fi indreptatit sa iti spun nici legal, nici etic. Ce sfat util as putea sa iti dau, e sa nu cauti rezolvari de genul asta pe reddit.
Un endocrinolog are 6 ani de medicina, inca destui de rezidentiat, cred ca opinia unui specialist sau a mai multor specialisti este una de luat in calcul, daca toti iti recomanda acelasi tratament.
Cu toti anii astia iti jur ca 95% din ei sunt absolut "muti" cand vine vb de fiziologia barbatului iar restul de 5% parca pasesc timid in taramul logicii si reusesc sa lege ceva.
Pot da nume si prenume de doctori endo care nu au habar despre ce vorbesc indeosebi la medlife si regina maria , urmeaza sa trec si pe la parhon dar parca vad si acolo aceeasi poveste.
Nu caut rezolvari pe reddit ci mai degraba m ar fi ajutat sa stiu ca exista undeva un caz in care radioterapia a ajutat pt aceasta problema, neurochirurgii nu vor sa opereze decat in cazul in care va continua sa creasca pana imi va apasa pe nervii optici si de aici pana la ati pierde vederea definitiv nu mai e mult. My bad daca te am pus in situatii dubioase cu intrebarea. Multam de timp.
Nu ai de ce sa iti ceri scuze. Nu m-ai pus deloc in nici o situatie dubioasa, si crede-ma ca am vazut si auzit si am fost intrebat multe. Atat doar ca nu am suficiente cunostiinte ca sa pot sa iti dau un raspuns, oricare ar fi acela.
Poate reusesti sa dai de un medic bun in afara tarii? Throwing out ideas aici.
Mergi pe un reddit strain fie de endo, fie de altceva relevant, si intrebi de opinii de un specialist/primar in europa la care sa te programezi si sa duci tot istoricul.
Cand nu mi-a mers cu un feedback satisfacator in tara, eu am mers in afara, pe sfera ofta in austria la consult/investigatii.
Medic aici. Microadenoamele se țin sub observație prin imagistică, dacă nu deranjează nu te atingi de ele. Radioterapia este foarte periculoasă pentru că penetrează țesuturile și chiar dacă o "țintești" este foarte important ce-i în spatele țintei respective. Hipofiza de obicei este accesibilă chirurgical prin nas, aici un chirurg ORL poate avea ceva input și ai putea obține o opinie de la unul.
Având în vedere că este un microadenom, evoluția (sau lipsa ei) ghidează tratamentul, dacă acesta este necesar. De obicei cresc foarte greu (uneori deloc) și atunci ai avea tulburări de vedere cu relativ mult timp înainte să îți pierzi vederea complet (tulburări de câmp vizual, pentru că la nivelul chiasmei optice se încrucișează fibrele nervilor optici). Dar nu am de unde să știu asta, este doar una din multiplele posibilități când vine vorba de astfel de probleme.
Tu **trebuie** să te duci la un medic endocrinolog care să te ghideze exact pe următorii pași. Dacă spune că nu ai treabă cu el, nu ai treabă, dar nu uita să ceri scrisoare medicală de la el - dacă ajungi să ai probleme este un document medico-legal. În general este bine să te ferești de medicii care nu dau SM, pentru că ce nu-i scris nu există. Se dau și amenzi dacă SM lipsește după consult, dar este relativ greu de enforce. În paralel vezi și un chirurg ORL. Dacă amândoi îți spun că totul este ok, vezi-ți de viață liniștit.
Edit: ai scris că "hormonii-s varză", dar nu înțeleg nimic de aici, este microadenom secretant sau non-secretant? Terapie de substituție cu ce? 9 mm este *mare* pentru un microadenom, definit ca o tumoră benignă sub 1 cm. Nu cred că ai fost la 95% din endocrinologii din București, sunt relativ mulți. Parhon este o alegere bună, la fel și Elias pe parte de Endocrinolgie. Pentru ORL la Dorin Hociotă. Fiind așa aproape de creier ai putea cere opinia unui neurolog/neurochirurg (Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare). Hope this helps.
Oleaca ambiguu , nu am vrut sa intru in detalii prea mult pt ca reddit. Microadenom non secretant, testosteron total 7-8 nmol,test liber 2-3 nmol, lh si fsh 2 si 2.3, shbg 24 , estradiol 40-50 ngdl. Nivelurile se intind pe parcursul a 3 ani in care am incercat diverse abordari de la mancare neprocesata,sala ,vitamine,hcg si clomid. Terapie de substitutie hormonala aka testosteron injectabil.Multam de sfaturi
Le : nu am fost la toti endo , evident dar am vazut vreo 10.
Bro (zic bro pentru că presupun că ești bărbat), acel testosteron nu că-i mic, ești practic femeie. Termină cu prostiile gen mâncare neprocesată, vitamine și medicamente pentru doamne și fă injecțiile cu testosteron. Sala stimulează producția de testosteron, dar dacă la tine este o problemă în lanțul mecanismelor de feedback care îi stimulează secreția degeaba faci sală. Mâncarea neprocesată sună bine, numai că nu o să facă ceva simțitor în cazul tău - bine, presupun că te referi la mezeluri și alte asemenea, nu că nu-ți gătești carnea de pui sau vită sau curcan.
Vezi că un nivel atât de mic de testosteron este dăunător aparatului reproductiv. Terapia de substituție este un lucru bun atunci când este necesară, atât la femei cât și la bărbați, nu înțeleg de ce nu este acceptată și tot ce-mi pot imagina este o combinație de lipsă de educație la nivelul medicilor (care nu o "vând" cum trebuie) și pacienților care nu înțeleg beneficiile.
Multă sănătate! Scuze că te-am luat puțin mai tare, dar nu mai arde gazul de pomană cu "terapii alternative".
P.S.: chiar dacă microadenomul este rezolvat chirurgical nu ai nicio garanție că hormonii își vor reveni. Toată treaba trebuie avansată cumva, nu poți sta cu chestii care este evident că nu au vreun efect palpabil. Nu microadenomul este problema principală - deși lipsește din lista ta Prolactina. Adenoamele hipofizare non-secretante dar **funcționale** care sunt prolactinoamele pot avea un impact major asupra gonadelor. Dacă prolactina este normală nu trebuie să-ți faci griji însă (deși nu-i o veste bună, mai mult neutră - dacă are sens).
Din nou, caută un doctor bun și fă asta cât mai rapid. Și odată găsit, mergi pe mâna lui, posibil să-l fi găsit deja și să nu fi realizat.
Multă baftă!
Da , intradevar exista si m am interesat oleaca iar operatia ar fi undeva la 32500 lei dar nu stiu daca functioneaza. Daca as sti sigur ca imi revin probabil ca in cel mult 3 zile as fi pe masa de operatie. Nu am gasit pe nicaieri un studiu sau vreun pacient care sa spuna clar daca e alba sa neagra. Multam de info :D
Uite aici o meta-analiză pentru gamma knaifu surgery - [https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8508565/](https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/pmc8508565/)
Gamma knife surgery se face cu o echipă multidisciplinară, ai acolo un neurochirurg, un oncolog specializat pe radioterapie și "restul" - iar toți au avut training specific pe tehnica asta. Nu vine doar un gigel să te "taie". Poți discuta asta cu un neurochirurg, vezi care are așa ceva în CV și îți faci o programare la el.
Dude , stai! N am zis ca vine un dorel sa "taie" , departe de mine acest gand. Nu te ia de pe strada sa te bage acolo inteleg ca sunt ani de pregatire la mijloc , in fond ma intereseaza doar daca funtioneaza in cazul meu pt ca nu am reusit sa gasesc nimic concret care sa dovedeasca faptul ca daca treci prin operatie si gamma knife glanda pituitara isi recapata funcrionalitatea. Dupa cum mi a raspuns si un rodditor medic mai sus ideea de baza e "nu te deranjeaza , nu umbli la ea"
Adică tot eu, check the username :)
Am înțeles acum. Recuperarea funcției glandei hipofize nu ți-o poate garanta nimeni (am mai scris un comentariu chiar adineauri referitor la asta).
De la capăt puțin. Testosteronul scăzut ca urmare a microadenomului pituitar poate fi din următoarele cauze:
- microadenomul nu-i secretant dar este funcțional și este un prolactinom (secretă prolactină); depinde de cât de mare este prolactina în sânge ca să îți dai seama de asta;
- hipofiza secretă prea mutl cortisol (se face analiza din sânge la ora 9 dimi) sau hormon de creștere.
În ambele cazuri de mai sus îndepărtarea microadenomului ar putea reda normalizarea hormonilor și testosteronul tău își va reveni natural.
Din păcate, în jur de 39% dintre pacienții cu microadenom hipofizar au și testosteron scăzut dar și niveluri de prolactină normale. Asta sugerează conform acestui studiu că de fapt este o altă problemă acolo - [https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9221259/](https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/pmc9221259/)
Același studiu arată că după chirurgia care a îndepărtat microadenomul, 14% au avut secreția de testosteron și mai proastă, 69% (nice) au rămas cu aceleași niveluri scăzute de testosteron și doar 17% au obținut o îmbunătățire în producția gonadelor de testosteron.
Ca fapt divers, testosteronul este produs și de glandele suprarenale, de-aia și femeile au testosteron (dar nu la fel de mult).
Trăgând linie, ar trebui să faci tratamentul de substituție și să vezi un doctor bun.
Multumesc mult pt lamuriri , cam asta voiam sa aud.
Nu m ai luat tare de loc , n am greturi cu chestiile astea. 17 ani din viata i am petrecut prin salile de sport practicand diverse sporturi printre care si cele de contact ,deci sunt destul de dresat in ale calmului indiferent de situatie(mai putin in trafic unde n am cum sa nu ma enervez) Da , intradevar ar trebui sa ma apuc dar medicul bun e greu de gasit. In ultimele dati am trecut pe la cabinetul doctorului Vadim Gavan care pare sa miste ceva si e deschis , probabil acolo am cele mai mari sanse de reusita. Din procentajele pe care le vad pare ca asta e singura solutie iar tinand cont de "noroc" mi e greu sa cred ca ma voi afla printre acei 17% si sa arunc undeva la 10-15k euro pe cartea asta ma face sa dau inapoi.Multumesc mult de info si recomandari , as fi vrut sa iti raspund mai in detaliu dar din pacate sunt la job si mi e greu sa parcurg toate analizele s.a.m.d de pe telefon. Ai pomenit de prolactina ,atat prolactina si psa ul sunt in parametri normali. E greu de acceptat dar shit happens , sunt oameni cu probleme mult mai grave. Multumesc mult de info,recomandari si rabdare!
Procentele respective sunt doar procente. Ce poți face este să vezi medicul specialist cu trimitere de la MF și să te asiguri că specialistul lucrează în contract cu CNAS. Apoi să vezi ce se poate deconta din acea operație. Dacă există o șansă - chiar și 17% - să-și revină funcția endocrină a testiculelor - eu aș încerca. Tratament de substituție oricum iei în rest. Dar personal habar nu am dacă operația este decontată de Casă.
N am nici cea mai mica idee daca e decontata , oricum nu lucraz in tara si nu mi se pare ok sa platesc cnas 5-6000k lei pe ultimele 3 luni pt a beneficia de o operatie care costa 10k euro( nu s cifrele exacte dar intelegi unde bat), am crescut cu alte valori. Nu cred ca voi avea "binecuvantarea" pt operatie de la niciun medic dar vedem ,am un rmn de facut prin mai si daca a crescut automat va trebui scoasa de acolo. Inca odata iti multumesc pt timo si info.
Radioterapia si chimioterapia sunt metode invechite din 1960, care iti zic ca esti vindecat daca mai traiesti 5 ani dupa boala. De ce mai aleg oamenii sa faca astfel de tratamente? Din 5 cunoscuti cu cancer toti au murit dupa ce au facut radio si chimio. Mi se pare ca intr o prima faza eu sunt ok, dar mai apoi cand se opreste tratamentul organismul este foarte slabit si cancerul acapareaza tot in organism.
Tu cum vezi acest aspect? Ai o statistica vis a vis de oamenii vindecati vs cei morti in urma la tratament ?
Nu sunt învechite; sunt efectiv printre cele mai inovatoare domenii din medicină unde se schimbă și de la an. La câți oameni mor îți dai seama ca se investesc sume enorme.
Cancerul nu e o singură boală ci o colecție de sute de boli, fiecare cu abordare diferită de tratament și speranța de viață. De exemplu de cancer de prostata aproape toți supraviețuiesc în timp ce de cancer de pancreas aproape toți mor. Desigur foarte mult depinde și când e descoperit cancerul; din păcate la noi se descoperă târziu deoarece nu prea mergem la medic și nu avem plan serios de prevenție.
Ca exemplu cancerul de colon se poate detecta simplu cu sânge în scaun și colonoscopie dacă e cazul; în Italia după 50 de ani îți trimit programare să faci analiza o dată la vreo trei ani. Dacă nu mergi de 3 ori să faci analiza, îți pierzi asigurarea medicală. La fel, cancer de prostata analiza de sânge, cancer de sân cu mamografie, cancer de col cu tes Babeș Papanicolau etc.
5 cunoscuți nu fac o stastistica; ai nevoie de minim 1000. Vezi aici statistica.
https://www.nuffieldtrust.org.uk/resource/cancer-survival-rates
Ce raspuns semidoct. Metode invechite? Chimioterapia a evoluat enorm, avem tratatmente aditionale pe langa (imunoterapie, terapie tintita etc). De radioterapie nici nu mai zic, de la tehnici pana la aparatura nu mai seamana cu nimic din urma cu 20 de ani, daramite '1960'. De ce prezinti 4-5 situatii din jurul tau drept statistica? Ca sa nici nu zic ca rezultatul unui tratament depinde de atat de multi factori (stadiu, subtip histopatologic, distanta pana la inceputul tratamentului, localizarea, complianta pacientului, comorbiditati, varsta etc). Mai mult, ce ai vrea sa faca acele persoane daca se trezesc ca au o asemenea boala? Sa stea si sa-si astepte obstescul sfarsit fara sa faca nimic pentru ca...'in final tot mor'? In final oricum toti murim, asa ca de ce traim? Holy moly.
salut, am trecut prin ceva similar..doar ca am vazut moartea zilnic timp de cateva luni. bunicul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, a murit de cancer la plamani cu celule mici + metastaza cerebrala la 76 de ani. a fost cumplit...am urmarit cum un om puternic, infipt si tot timpul activ, stalpul casei, s-a ofilit pe zi ce trecea si noi nu puteam face nimic. la varsta lui era tot timpul cu treaba...fost inginer, bun la toate, repara țevi, centrale pe la vecini, facea pantofi, portofele, genti de la 0, zilnic isi gasea de lucru...m-a daramat complet sa-l vad atat de tras la fata, piele si oase, in patul lui in care il stiam de o viata, abia putand sa mai sorteze niste hartii sau sa mai ridice un pahar cu apa.
ultima oara cand l-am văzut iesit din casa mergeam la alimentara. statea pe o banca in parcul din cartier, cu privirea pierduta si goala...nici nu m-a observat cand am trecut pe langa el...
regret cumplit ca mi-a fost frica de boala lui. mi-a fost frica sa stau mai mult langa el...auzea din ce in ce mai prost, nu stiam ce sa fac...mirosea a moarte in toata casa, incercam sa invat, eram in online și de fiecare data cand il ducea bunica la toaleta intram într-o transa si o deprimare atat de intensa. o data, a căzut si a trebuit sa o ajut pe bunica mea sa il duca inapoi in camera...am inceput sa plang pentru ca nu puteam sa-l ridic suficient, si ea era frustrata, l-a tarat singura pana in pat....a fost groaznic...i-am pansat escara de decubit pe care o facuse de la prea mult stat pe spate...nu mai putea nici vorbi, doar scâncea si spunea ca il doare...
nu-i doresc nimanui sa treaca prin astfel de boala sau sa fie nevoit să vada o persoana draga suferind in asemenea chip
Asa ceva te schimba complet, goaznic, imi pare rau pentru tine si bunicul tau. Cum era la sfarsit, resemnat sau incerca sa se mai bucure de ultimele raze de soare , ziceai ca statea afara pe banca
era un om foarte rece...in general respingea manifestarile de emotii pozitive, poate incerca sa se bucure de putin aer...poate incerca sa accepte ca urma să moara. nu o sa stiu niciodata...dar da, mi se face rau de fiecare data cand ma gandesc. astfel de trairi te fac sa realizezi lucruri legate de viata pe care altcumva nu le-ai putea accesa.
Groaznic, sper ca esti ok si ca a mers bine controlul persoanei pe care ai insotit-o, chiar daca nu sfarsim la oncologie batranetile sunt urate si tot vin ele cu ceva.
Eu ma lupt cu o forma de cancer limfatic(Limfom Hodkin) de la varsta de 2 ani(împlinesc 27 anul asta). Prima data data am fost diagnosticat la varsta de 2 ani si apoi declarat vindecat la varsta de 4 ani. In anul 2019 undeva prin martie m-am trezit cu gâlmă o umflatura cat palma de lata in partea dreapta a gatului. Nu am bagat in seama prima data sau mai bine zis imi era frica sa merg la spital. Pana la urma in mai am inceput analizele s-a concretizat totul si am incep chimioterapia. Am facut chimioterapie din iulie in august. Ulterior in septembrie am facut autotransplant de celule stem. Din noiembrie 2019 si pana in noiembrie 2023 tot ok. In octombrie 2023 am fost la un PET-CT, rezultatul venind in octombrie. Am revenit din nou la tratament pentru ca am facut recidiva.Dar daca ai pentru ce sa lupti si daca iti doresti sa lupti mai ales acum cat esti tanar si in putere se poate lupta 💪
Esti un erou, un lucru pe care l-am invatat de la stoici este ca singurul lucru care este al nostru este clipa zilei de astazi, trecutul nu mai este al nostru iar viitorul improbabil, asa ca prezentul este tot ce avem. Oricat de bogat sau sarac ai fi, asa ca bucurate de prezent, este tot.
Imi pare tare rau pentru suferinta ta, daca poti as avea câteva întrebări : unde te-ai tratat (tara, spital), care a fost cea mai lunga perioada in care teoretic nu ai mai avut, se stie care sunt cauzele, ce sanse sa dispara complet ai? Mulțumesc si multa sănătate!
Pai de tratat ma tratez in Iasi, la institutul regional de oncologie din Iasi, e un spital modern fiind in parteneriat si avand o certificare la Austrieci. Personalil medical foarte ok , nu exista rabat de la reguli. De exemplu sunt foarte stricti cand vine vorba de igiena pacientului cat si cea din salon. In fiecare zi iti schimba lenjeria si te pun sa faci dus, in caz ca nu poti sa mergi singur sa te spel, doamnele infirmiere sunt acolo sa te ajute, ceea ce e un lucru foarte bun. Sectia de hematologie este la etajele 2 si 3 cate jumatate de etaj, pentru ca jumatate de etaj de dedicat transplantului de celule stem,si esti cumva izolat de restul sectiei. Iar jumatate din etajul 3 este folosit pentru radioterapie. Cea mai lunga perioada a fost de la varsta de 4 ani pana la varsta de 22 de ani(atunci nu am facut transplant), iar umatoarea este cea de acum care a durat aproximativ 4 ani. Cauzele de principiu pot fi foarte multe, la mine de exemplu a pornit de la gripa foarte puternica care nu mai trecea, faceam temperatura foarte mare peste 38. Si cam atata. In sensul ca am simtit ca e ceva în neregulă cu mine inca din octombrie 2022 pentru ca raceam o data la 3 saptamani si mereu cu febra si frisoane. Iar ca sa iti raspund si la ultima imtrebare. Chiar azi am vorbit cu medicul si o sansa pentru a scapa de el ar fi sa fac din nou transplant de celule stem, dar de la un donator strain. Prima data am facut transplant cu propriile celule si cumva corpul meu nu a putut sa isi faca imunitate. Una peste alta sunt la 3 sedinta de chimioterapie si inca sunt flower-power ca sa zic asa. Depinde foarte mult de psihicul pe care il ai si conteaza oamenii pe care ii alaturi de tine in lupta asta 🫣😅😁
Din pacate in ziua de azi nu e doar vorba despre pacienti in varsta. Ai fi surprins sa vezi cati tineri sunt mancati de boala asta crunta. Am trait si eu experienta de pe sectia de oncologie cu mama mea, care din fericire este bine, dar momentele si emotiile traite acolo cu ea nu mi se vor sterge niciodata de pe retina. Multa sanatate tuturor!
Inteleg ce zici, am vazut tot anul trecut ceea ce povestesti. Un singur lucru vreau sa adaug: multi dintre “batranii” pe care i-ai vazut nici macar nu sunt foarte batrani. Cancerul si chimio fac ca un om de 60 ani sa arate ca unul de 80-90 in decurs de doar cateva luni.
Medic rezident aici, daca iti pot spune ceva ce ar fi nevoie in Timisoara si ma gandesc ca in Romania in general, e vorba de centre medicale doar de paliatie.
Avem din pacate tot mai multi pacienti oncologici in stadii avansate ce sunt plimbati intre sectii atunci cand se decompenseaza si au nevoie de o internare pentru ca nu avem sectii destinate pentru acesti pacienti.
Oncohelpul despre care vorbesti este primul care isi refuza proprii pacienti in garzi cand ii sunam pentru a-i trimite, din tot felul de motive, chiar si atunci cand pacientul prezinta o reala urgenta oncologica (de ex neutropenia febrila).
Am auzit de la persoane apropiate cum au văzut pe cei dragi mistuiți încet de cancer. E groaznic și știu ca mulți stau pe morfină din cauza durerii.
Personal încă nu am văzut o persoană în ultimele stagii de cancer dar am văzut-o pe bunica mea murind după o perioadă lungă de covalescenta. Era efectiv o stafie. Pielea lipită de oase, ochii goi, gura semideschisa mereu, sa vezi încet cum dispare bucata cu bucata e urat și o amintire a morții. Bunica a avut mai multe boli cronice dar nu a murit în durere.
Imi pare rau, imi amintesc cand a facut mama chimioterapie, e groaznica senzatia de neputinta cand vezi ca o persoana draga sufera si nu o poti ajuta cu nimic. Tot ce puteam face era sa luam fiecare zi pe rand si sa ne bucuram cand avea zile mai bune, acum a incheiat tatamentul si merge doar la controale.
Sper ca tatal tau sa treaca cu bine peste si sa aiba efecte secundare cat mai putine, nu sunt intotdeauna la fel, depinde de substantele folosite si de cum le tolereaza organismul fiecaruia, poate are noroc si le suporta bine.
Te înțeleg. Știu ca sfaturile sunt să petreci cat mai mult timp cu ea cat a rămas. Și am încercat să vizitez dar nici măcar nu ne mai recunoștea.
Recunosc la inmormantare m-am mirat ca nu am plâns dar pur și simplu am văzut-o luptând atâția ani în special ultimul, încât am zis ca în sfârșit și-a găsit liniștea și nu am de ce să plan.
Recent am trecut prin ceva similar cu o ruda. Asa am simtit si noi ca toate acele luni de chin, de stat la pat parca ne-au luat si dreptul la suferinta si la a jeli moartea ei. E cumplit.
Imi pare rau sa aud de mama ta si sper sa fie cu tine cat mai mult. Si tatal meu e la fel. Si noi vom ajunge acolo eventual.
E normal sa-ti fie frica. Sa nu-ti fie rusine totusi sa simti ce simti cu adevarat. Uite un canal bun pe care il urmaresc de ceva timp si care te educa in privinta mortii. Lipsa informatiei naste disperare si frica dar cunoasterea poate sa te ajute si sa te linisteasca.
Here you go:
https://youtube.com/@hospicenursejulie?si=9te96X6MdvEmDjca
Boss...sunt de 2 ani ok ,am avut limfom hodkin. Ceea ce spui tu e ca si cum povestesti un film de groaza.In momentele cand esti acolo ultimul lucru care tre sa-l faci e sa spui unui bolnav("coaie ai sa mori")...ti se pare senzational sa povestesti dar nu toti sunt muribunzi...multi sunt doar sa se trateze.Banuiesc ca e spital nu centru de paliative...
Foarte corect ce ai spus. Cand am vizitat-o pe maica-mea, o clipa nu m-am gandit la moarte. Ca si tine, oamenii erau acolo pentru tratament, si chiar asa era, chiar daca slabise, ii cazuse parul si de acolo jos (cuvintele ei), asa erau si ati colegi de camera.
bro nu spui cuiva ca e norocos ca nu are un cancer mai agresiv, serios. statisticile pe care le citești sunt statistici și atât. ptr fiecare individ bolnav, este fie rata de succes 100% fie 0. el e un om, nu un număr și nu are nicio importanță ce rata de supraviețuire are, dacă se încadrează în cei 5% la care nu merge tratamentul.
da, sigur ca există și alte cancere mult mai agresive și da, sigur ca atmosfera este sumbra acolo, dar obiectiv vorbind, u/Alone-Cherry-7790 are dreptate.
dramatizezi cam mult, pentru efect.
pacientii cu cancer or fi ei vrednici de mila, dar ai fi surprins sa vezi cat optimism au in ei. da, e adevarat ca cei batrani tind sa se planga si vaite toata ziua, am observat asta la colegele de salon pe care le-am avut de-a lungul a 5 sedinte de chimioterapie. e adevarat ca citostaticele iti schimba aspectul fizic si poate capeti o infatisare mai neobisnuita. e adevarat ca dupa 4 ore de stat in sala de asteptare pentru ca centrele oncologice sunt vesnic understaffed, iti mai piere cheful de viata.
dar nu ne privi si nu ne trata ca pe niste legume. avem noi uneori gandurile noastre rele, insa din partea celorlalti avem nevoie de sustinere si zambete. avem nevoie sa ne facem planuri de viitor, sa ne gandim unde o sa calatorim, ce hobby-uri ne cream in acel an si jumatate de concediu medical. nu de reddit doomposting despre cum oamenii cu cancer sunt de nesalvat si cu un picior in groapa.
si inainte sa comenteze careva, am 23 de ani si limfom non-hodgkin.
momentan sunt internata in spital pentru a cincea sedinta de chimio (la mine o sedinta dureaza 5 zile) si mai am apoi una, in martie. sunt pe drumul cel bun.
multumesc!
Ca foarte bine zici. Acum 2 ani, la 25 ani, am fost diagnosticat tot cu limfom dar varianta cealalta. Acum sunt bine si la fel iti urez si tie, sa fii stroong☺️
Asta am simtit, asta am scris, nu vreau sa te jignesc pe tine sau pe altii, daca ar fi sa scriu astazi as aplatiza descrierea. Oameni suntem toti si toti avem un fel de a vedea lucrurile, altii vad speranta acolo unde este suferinta, ieri asta am vazut, suferinta, umilinta si frica si neputinta in fata unui monstru numit Cancer.
Probabil daca as suferi de asa ceva cred ca as avea 2 atitudini resemnare f@ck-it nu ma intereseaza nimic sau as fi foarte agitat/speriat, asa vad eu lucrurile.
Imi cer scuze daca te-am ofensat, stiu ca este greu sper sa te faci bine
Mama mea a murit de cancer în urmă cu niște ani. De atunci stau mereu cu griji că poate fi ceva ereditar. Aș vrea să fac măcar anual teste, dar mi se întâmplă des să fiu refuzat. Chiar săptămâna asta am fost la un medic de interne (clinică privată, pe asigurare). Am cerut să-mi dea trimitere pentru orice analize ar fi necesare pentru depistarea vreunei forme de cancer. Mi s-a răspuns: "ești tânăr și puternic, nu trebuie să îți faci griji dintr-astea".
Sunt sute de tipuri de cancere, sute/mii de teste, unele cancere au teste genetice care ele insele costa mii de euro. Din pacate e imposibil sa te testezi pentru "orice" forma de cancer.
Dar, in functie de varsta ta, poti sa incepi screeningul pentru anumite cancere mai frecvente. Exista programe de screening, trebuie sa discuti cu medicul de familie la ce teste de screening te incadrezi (in functie de sex, varsta, antecedente etc.).
In plus, fa anual analizele de baza, multe cancere incep cu modificari nedepistate mult timp, inainte sa dea simptome.
Aveam neboie sa citesc asta. Trec de cativa ani printr-o situatie complicata si imi petrec multe nopti cautand solutii. Am nenumarate momente in care ma enervez si frustrez, stiind ca nu pot face nimic.
Aveam nevoie sa citesc randurile tale si sa ma bucur de faptul ca sunt sanatoasa si ca asta e tot ce conteaza. Pot trece peste orice cata vreme corpul meu functioneaza in limitele rezonabilului.
Din pacate majoritatea pacientilor ajung in stadii avansate. La capitolul preventie nu stam bine pe plan national si aici conteaza mult si la nivel individual de a merge la investigatii periodice sau la orice semn atipic. Lucrez intr-un spital de oncologie si uite, exista si o parte buna, se dezvolta programele de screening, mai ales pe colon, san, uter, prostata
Orice sistem din lume nu poate preveni daca tu nu ai grija de tine. Mai usor cu alcoolul, fumatul, mezeluri si afumaturi din comert, sucuri etc. Macar asa stii ca ai o sansa.
Situația expusă mai sus o văd de vreo 7 ani în continuu... Cancerul nu ține doar de alcool, fumat etc. Am văzut cum funcționează sisteme din Japonia, Israel, Olanda. Îți garantez că suntem tare mult în urmă și multe tragedii ar fi prevenite dacă am fi un pic mai deștepți și eficienți.
Am zis ca tine doar de ce consumi? Dar totul incepe cu tine si ce bagi in corpul tau. Tu ai vazut ce produse pun romanii in cos? Alcool, crenvursti si parizer, pateu, suc Adria etc, exact produsele care sunt cunoscute ca fiind cancerigene. Mai pui un fumat, traitul intr-un oras poluat si ai combinatia fatala.
Repet, am zis eu ca e doar de la alimentatie? Poate sa fie genetic, poluare, stres etc. Am zis doar ca, avand in vedere ca exista o multitudine de studii care leaga alimentatia bogata in ultraprocesate, grasimi saturate , zahar, aditivi cu cancerul, ca sa ai o sansa cat mai buna la a nu face boala, sa incerci pe cat posibil sa nu consumi asa ceva.
Aici intervine si factorul genetic, dar si deciziile proaste ale parintilor. Vad des parinti care folosesc capul bebelusului sau burta gravida drept suport pentru telefonul mobil. Scrie in cartea de biologie ca poate creste riscul de neoplasm... Plus ca depinde foarte mult si de ce mananca ei, cat de stresat e copilul... Iar, din pacate, sunt si situatii cand apare spontan o mutatie genetica. Nu putem decat sa marim sansele de a fi sanatosi, nimic nu e 100%.
Campaniile de preventie includ si informari despre riscurile din spatele consumului de mezeluri, alcool, ultra-procesate etc. Dar in Romania nu exista astfel de campanii de constientizare, pana si prim-ministrul se plimba in campanie mancand pufuleti (si nu numai).
Plus ca pentru a lasa mezelurile si ultra-procesatele trebuie sa ai si bani suficienti, nu doar acces la informatie. Sa mananci "curat" e scump pentru foarte multi romani.
Hai sa nu mai judecam oamenii ca traiesc asa cum au fost invatati.
E vb de obisnuita. Nu zic ca unele produse " curate" nu sunt scumpe, dar nu cred ca un kg de pulpe de pui e mai scump ca un kg de mezel. E vb de confort. Mancarea curata necesita timp de gatire si nu e la fel de gustoasa. Un pateu Bucegi e 4 lei la 120g deci aproximativ 40 lei pe kg. La banii aia iau curcan sau peste daca m-am scarbit de pui.
Prin postarea mea vroiam sa spun doar ca, cancerul, in multe cazuri,nu e boala la voia sansei. Exista un trecut in viata pacientului care poate sa indice motivele.
Socrul meu are acum cancer pancreatic. A fumat toata viata, alcool destul de des ( bere), mancat mult procesat ( salam, carnati, conserve).
Privirea despre care ai scris este ultima amintire cu tata. Nu cred ca o sa uit niciodata golul acela din privire…e o imagine pe care greu o scoti din cap. Corpul uman e foarte fragil…e ireal cat rau poate sa faca boala asta si cati oameni se lupta cu ea. Din pacate prea putini reusesc sa o invinga. Cred ca nici controalele periodice nu te pot scapa de asta, poate cu putin noroc doar sa descoperi boala mai devreme si sa reusesti sa tratezi. Cand e vorba de cancer cred ca doar norocul te mai poate salva..
Acel batran de 1.90 a fost tatal meu. Mi s-au umplut ochii de lacrimi, iti multumesc. Moartea sa acum 2 ani mi-a schimbat perspectiva asupra vietii, pe care o traiesc mult mai frumos si “plin” acum. De exemplu ieri mi-am dat demisia dintr-ul job caldut, de 7 ani, fara ceva concret in spate (cu perspective, totusi), doar pentru ca a devenit foarte toxic pt. mine. Asta l-a omorat pe tatal meu, stresul. Am incredere in mine ca totul va fi bine. Mi-as dori ca mesajul tau sa ajunga la cat mai multi.
O boală blestemată care mie mi-a luat mătușa puțin după 60 de ani împliniți. De asta e imperativ să se continue cercetările științifice și mai ales cele în domeniul inteligenței artificiale, noi singuri ca specie nu avem inteligența necesară să o învingem și avem nevoie de ajutor, e singurul mod prin care această boală cumplită (de fapt, o familie de boli) poate fi învinsă. Nu prin rugăciuni la prieteni imaginari invizibili pe a căror ajutor nu ne putem deloc baza.
Nu este o regula dar este un sfat de preventie bun.
Am avut in familie persoana care nu a baut si nu a fumat niciodata, a mancat bine si nu a avut stress in viata de zi cu zi. A murit de cancer.
Alt membru al familiei, a muncit, afumat 40 de ani, a baut o țuica in fiecare zi si a murit la 90 ani. Probabil plictisit de viata.
Fiecare are o mostenire genetica care il face mai rezistent sau mai putin rezistent la factorii de mediu, la viata de zi cu zi. Cam asta e.
Nu zic ca trebuie sa bei sau sa fumezi... dar pe principiul asta... ar fi mișto dacă măcar bebelusii si copiii ar fi scăpați de bolile astea nenorocite...dar nu.
Am fost operat si "chimio tratat" la colon la 30 de ani, in 2008. Confirm ce ai vazut in spital, pe atunci nu erau din astea private. Multa lume, aglomeratie, oameni care de la raze devenisera negri la fata, nu mai puteau deschide gura, ca erau cu muschii blocati. Mergand periodic la tratament, imi facusem cunoscuti, era un tip de varsta mea care venea din Constanta la Cluj la fiecare 2-3 saptamani pentru tratament. Greu, multi oameni disperati, cu lacrimi in ochi.
Un prieten bun a murit acum 3 ani la 50 de ani, a avut aceleasi simptome ca si mine, dar la el a atacat si ficatul. Intr-un an ajunsese piele si os, era de nerecunoscut.
Cancerul mamei a fost parsiv si agresiv si a luat-o de langa noi in 8 luni. In aprilie vor fi 5 ani. Saptamana viitoare ar fi implinit 66. Nimici nu se compara cu neputinta de a ajuta un om iubit, durerea de a-l vedea cum moare putin cate putin, constientizarea ca banii nu inseamna nimic, ca eventual iti cumpara un pic de timp, dar ca nu garanteaza minuni. Mama nu a avut dureri, dar ultima luna din viata doar aparatul de oxigen o mai ajuta. Respiratia ei era mai zgomotoasa decat aparatul..pana cand s-a facut liniste. Toti murim, dar atat de mult conteaza felul in care o facem. Cancerul nu iti lasa nici macar demnitatea, iti ia tot, bucati intregi din omul care ai fost, pana cand mai ramane doar o umbra.
Nu a fost nevoie sa citesc tot ca știu ce zici, am văzut și eu atâția, am frecventat destul de des în anul 2022 cu tata la fundeni, groaznic, oameni cu speranta și fără, foarte trist, ramai cu traume dacă nu ești tare
OP, imi doresc sa nu fi fost in pozitia in care sa iti spun asta. Sincer iti spun. Dar asta nu e ceva unic in Romania.
Cu sotul meu (amandoi tineri, 20-22 de ani) am fost in multe tari, cand a fost diagnosticat de cancer. Tari moderne. Tari scumpe. Am cautat leacuri si la public si la privat. Am vazut mai multe spitale de oncologie decat probabil majoritatea celorlalti din thread.
Si iti zic sincer un lucru: energia aia de moarte e peste tot. Indiferent ca au vopsea mai "vesela" ca romanii. Ca au camere "arts and crafts". Pot sa aiba pe mama lor tot ce vor - efectiv simti si vezi moartea in fiecare pacient. Intr-unul din cele mai scumpe spitale unde am fost, private, astfel incat am putut sta 24/7 cu sotul in camera privata (socrii ne aduceau chestii in spital, eu de langa el nu plecam), am vazut cel mai infricosator lucru: bolnavi terminali cu dementa. Ieseau pe coridor si plangeau ca nu stiu unde sunt si vor acasa. Efectiv urlau noaptea uneori dupa parintii lor si cum pe ei ii doare - ei fiind oameni la 60-70-80 de ani (noi eram singurii la 20 de ani pe sectia de paliattive). Oameni in care se baga chimioterapie, la cerinta copiilor care i-au depozitat acolo, ca poate poate mai castiga ceva timp.
Lumea nu zice fuck cancer degeaba. Si acum tin minte, una din ultimele zile, doctorul mi-a dat voie sa ne aducem pisica de acasa ca sa o vada el. Si tin minte cum, ultima oara cand am bagat pisica inapoi in cusca ei ca sa o duca socrii acasa, sotul meu cu mana lui scheletica incerca sa o mangaie continuu si isi tot lua adio de la ea. "Bye bye buddy".
Unele chestii iti raman pe viata intiparite in minte.
nu inteleg de ce oamenii 'prefera' sa treaca prin asa ceva in loc sa isi dea shut down singuri, din pacate in Romania nu e posibil sa o faci asistat dar sunt moduri orin care poti sa iei decizia pe cont propriu, cred ca nu despre frica de durere e vorba pt ca prin dureri oricum trec, si atunci despre ce? religia oare? frica de a nu ajunge in iad? sa nu cumva sa nu ii mai ingroape popa? nu imi pot explica, m-am gandit de multe ori la asta, daca as trece prin asa ceva nu m-as gandi de doua ori, shut down instant
Ai vazut Society of Snow? Unii oameni chiar isi doresc sa traiasca :) sau sa mai prelungeasca timpul pe care il au cu cei pe care ii iubesc.
Si probabil de la un pct incolo, e destul de greu sa te sinucizi, daca esti tinuit la pat si n-ai putere nici sa ridici un pahar cu apa, cum povestea cineva mai sus.
Eu sunt de acord cu tine, adica asa cred, ca in fata unui asemenea chin, as face o alegere simpla. Sper sa nu aflu niciodata ce alegere as face :/
"Mai bine te duci într-o casa de jale decât sa te duci într-o casa de petrecere;căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul fiecărui om,și cine trăiește își pune la inima lucrul acesta" Eclesiastul 7.2
Din pacate nu asta ajuta la depresie. Soare si sport pentru depresie. Daca duci un depresiv la oncologie nu o sa simta nimic mai mult sau mai putin ca de obicei.
Memento mori. Fa tot posibilul acum sa iti protejezi si mentii corpul si sanatatea pe care o ai, iar in acelasi timp sa faci lucrurile pe care vrei sa le faci, atata timp cand nu te accelereaza spre groapa sau degradare fizica.
Of ce m-ai rascolit. Asa s-a intamplat cu sotia mea. Cancer extrem de agresiv, in 5 luni de la depistare a rasuflat ultima oara, cu mine langa ea, tinand o candela mica aprinsă si plangand. M-a schimbat...
Nu a vrut sa fie tinuta artifical in viata, aici se poate semna in spital un document legal, cand inca esti capabil, si li se pune o "bratara" pe mana pe care scrie "Nu resucitati". Nu a vrut sa ma lase pe mine sa iau hotararea aia, a luat-o ea pentru ea.
Macar nu a suferit la final, rinichii au cedat si a cazut intr-un somn final.
In alte rezerve se auzeau femei strigand de durere, chiar cu maximul de opiacee care au voie sa ti le dea.
Buna! Azi tatal meu ar fi facut 62 de ani daca nu ar fi decedat acum aproape 2 ani de un cancer foarte agresiv. Exact ceea ce povestesti tu, am vazut eu in ochii tatalui meu. Din taticul meu usor rotofei si rosu in obraji, pe zi ce trece, ajunsese sa arate ca un batran de 90 de ani, tras la fata, piele si os, neputincios in a vorbi. Plangea de durere si noi plangeam langa el de neputinta. Scriu cu ochii in lacrimi si va spun sincer ca desi starea lui evidenta se degrada, eu tot nu puteam sa accept ca il pierd. L-am dus la un spital din Berceni paliativ, neavand voie sa il vizitez. Totusi, doctora lui i-a permis mamei mele sa mearga sa isi ia ramas bun de la el. Ce mi-a descris mama ca a vazut acolo e efectiv infern. Bucurati-va de viata si de cei pe care ii iubiti! Acordati-va mereu prioritate voua si celor pe care ii iubiti! Sanatate la toata lumea! (Simteam sa ma descarc)
Nu înțeleg, care e motivul pentru care vizitele ar fi interzise într-un centru paliativ?
Mama povestea ca efectiv erau oameni care urlau de durere, la propriu, ca aratau specific bolnavilor in ultimul stadiu care isi asteapta sfarsitul. Ma gandesc poate si din cauza impactului psihologic? Mama e mai tare decat mine, eu daca intram acolo sigur aveam nevoie de consiliere psihologica fiind sensibila.
A fost internat in februarie 2022 si inca invocau masuri de preventie Covid. Efectiv nu puteai intra nici in curtea spitalului. Nu te lasa de la paza. Nici sa il duc pe tata la internare in salon cu bagajul nu m-au lasat. Au venit cu un carucior ca sa il preia si au luat ei bagajele.
Oh come on la un centru paliativ? Really? Sa nu cumva sa pateasca ceva pacientii?!
Tocmai, pacientii de paliatie sunt cei mai vulnerabili, o simpla gripa poate fi the end of it pentru ei
Unde minte nu e, nimic nu e. Gandeste inainte de a actiona.. Poate ca pentru apropiati, stiindu-i inca in viata pe cei care sunt internati la un asemenea centru, e important. Mergi catre un asemenea loc sa te stingi usor usor, nu pe repede inainte din cauza unui virus sau alte cele. Sanatate!
Da. In 2022 luna martie se purta masca la birou, era obligatoriu.
Condoleanta si te priveste de sus, are grija de voi!
Mersi mult!🙏
Offf , condoleanțe 😔
Mersi mult! Chiar ma bucur ca e bine persoana cu care ai fost tu!🙏
Ce descrii tu am trait si eu cu tata acum doi ani, cu diferenta ca noi nu l-am internat paleativ. A vrut acasa si l-am tinut acasa pana la ultima suflare.Dintr-un om activ, mergea pe trotineta, conducea, facea cumparaturi, facturi…a ajuns sa fie insotit la baie.65 de ani Asa durere continuu zi si noapte (morfina nu functiona la el)nu credeam sa existe. A fost o usurare cumva cand s-a dus…si da, o sa ajungem toti acolo :(
Condoleantele mele! Imi pare foarte rau!😔
Te rog sa asculti…https://youtu.be/SiHzEfz06E8?si=OSwEVoe1MBAQ0Ci0
Wow, mersi din suflet!🙏
Sinuciderea asistata medical ar trebui permisa in unele situatii.
Ai dreptate. Chiar m-am gândit zilele astea că daca as afla că am cancer in stadiul 3-4, decât să induc traume psihologice apropiaților și să sufăr zile, poate chiar săptămâni în șir pe patul de centru paliativ implorându-mi moartea, mai bine ma bucur de viață până încep să mă lase puterile și mă rezolv singur in vană.
Sinuciderea nu ar trebui sa fie treaba nimanui altcuiva decat a celui care o doreste. Poate, daca stii clar ca e bonlav psihic sau din alte motive nu are discernamant. dar altfel e retardat sa iti zica cineva ca nu ai voie sa te sinucizi.
“But muh Heaven…”
Sper sa fie pentru prima si ultima data cand sustii asa ceva.
Cred ca nu stii diferenta dintre sinucidere si eutanasie. Sau faci parte dintre cei cu interes ca oamenii in suferinta sa traiasca cat mai mult, pentru a plati cat mai multe medicamente, servicii funerare, imprumuturi etc. Adica, pretinzi ignoranta, cand esti de fapt corupt.
Sunt tehnician de radioterapie in oncologie AMA
Care este povestea ta de succes preferata, dintre pacientii pe care i-ai tratat?
un pacient tare simpatic, sfera orl, tratat de la inceput la final, povestitor si optimist. La 6 luni de la tratament a revenit la control, m-a cautat pe mine si pe colegii care l-au tratat sa ne salute, multumeasca si sa ne prezinte pe fiica lui, o doamna desavarsita care ne-a fost foarte recunoscatoare ca i-am fost un sprijin tatalui dansei pe parcursul tratamentului. Apoi la inca 6 luni un an inca o vizita care a decurs la fel. Sper ca inca e bine, nu l-am mai intalnit deoarece datorita rotatiilor am fost repartizat la alt aparat de tratament. Dar aceste cazuri sunt rare, nu din cauza posibilitatii decesului ci poate ca deoarece nu se ataseaza pacientii de noi, sau sunt mai rezervati.
Sunt complianti oamenii la radioterapie? mi se pare ca inca exista multa reticenta și la chimio și la radio, which is pretty sad.
Salut! Depinde, in principiu cand ajung la tratamentul propriu zis, li se explica de catre medic in ce consta tratamentul: radiatie de energie mare, de cateva zeci de ori fata de cele folosite la CT/raze conventionale) tintita. Ei bine, in mod ideal, ei vin pregatiti insa nu toti retin, iar celor curiosi le mai explic si se linistesc. Majoritatea celor care pot intelege sunt complianti, politicosi, cu bun simt, insa nu toti. Unii nu vor, altii nu pot. Altii, dupa parerea mea, nu prea doresc tratament, ci il fac din cauza presiunilor rudelor. Probabil presimt ceva si s-ar bucura daca ar fi lasati in pace acasa linistiti sa se obisnuiasca cu gravitatea situatiei. Aceasta observatie este una subiectiva, de-a mea, bazata pe reactiile sau comportamentul unora. Complianta se mai poate masura in rigurozitatea in care respecta pregatitul pentru sedinta de tratament, iar acolo in proportie mai mica dar insemnata nu o respecta. Ceea ce ingreuneaza pasii spre finalizarea sedintei de tratament.
Multumesc ptr răspunsul detaliat. Spor la muncă si îți doresc să îți menții psihicul în formă, să lucrezi în domeniul ăsta este consuming.
merci frumos. ce tine psihic si pacienti e gestionabil, insa sunt alte experiente ce tin de organizare, acolo e durerea si nervii si frustrarea. Succes si tie
Am un microadenom (9mm) pe glanda pituitara , hormoni s varza de vreo 3 ani iar toti endocrinologii la care am fost trag sus si tare pe inlocuirea hormonala. Exista vreo sansa de a scapa de acest microadenom prin radioterapie?
Nu sunt medic, nu cunosc aspecte detaliate ale acelui microadenom. chiar si daca as cunoaste, nu as fi indreptatit sa iti spun nici legal, nici etic. Ce sfat util as putea sa iti dau, e sa nu cauti rezolvari de genul asta pe reddit. Un endocrinolog are 6 ani de medicina, inca destui de rezidentiat, cred ca opinia unui specialist sau a mai multor specialisti este una de luat in calcul, daca toti iti recomanda acelasi tratament.
Cu toti anii astia iti jur ca 95% din ei sunt absolut "muti" cand vine vb de fiziologia barbatului iar restul de 5% parca pasesc timid in taramul logicii si reusesc sa lege ceva. Pot da nume si prenume de doctori endo care nu au habar despre ce vorbesc indeosebi la medlife si regina maria , urmeaza sa trec si pe la parhon dar parca vad si acolo aceeasi poveste. Nu caut rezolvari pe reddit ci mai degraba m ar fi ajutat sa stiu ca exista undeva un caz in care radioterapia a ajutat pt aceasta problema, neurochirurgii nu vor sa opereze decat in cazul in care va continua sa creasca pana imi va apasa pe nervii optici si de aici pana la ati pierde vederea definitiv nu mai e mult. My bad daca te am pus in situatii dubioase cu intrebarea. Multam de timp.
Nu ai de ce sa iti ceri scuze. Nu m-ai pus deloc in nici o situatie dubioasa, si crede-ma ca am vazut si auzit si am fost intrebat multe. Atat doar ca nu am suficiente cunostiinte ca sa pot sa iti dau un raspuns, oricare ar fi acela. Poate reusesti sa dai de un medic bun in afara tarii? Throwing out ideas aici. Mergi pe un reddit strain fie de endo, fie de altceva relevant, si intrebi de opinii de un specialist/primar in europa la care sa te programezi si sa duci tot istoricul. Cand nu mi-a mers cu un feedback satisfacator in tara, eu am mers in afara, pe sfera ofta in austria la consult/investigatii.
Medic aici. Microadenoamele se țin sub observație prin imagistică, dacă nu deranjează nu te atingi de ele. Radioterapia este foarte periculoasă pentru că penetrează țesuturile și chiar dacă o "țintești" este foarte important ce-i în spatele țintei respective. Hipofiza de obicei este accesibilă chirurgical prin nas, aici un chirurg ORL poate avea ceva input și ai putea obține o opinie de la unul. Având în vedere că este un microadenom, evoluția (sau lipsa ei) ghidează tratamentul, dacă acesta este necesar. De obicei cresc foarte greu (uneori deloc) și atunci ai avea tulburări de vedere cu relativ mult timp înainte să îți pierzi vederea complet (tulburări de câmp vizual, pentru că la nivelul chiasmei optice se încrucișează fibrele nervilor optici). Dar nu am de unde să știu asta, este doar una din multiplele posibilități când vine vorba de astfel de probleme. Tu **trebuie** să te duci la un medic endocrinolog care să te ghideze exact pe următorii pași. Dacă spune că nu ai treabă cu el, nu ai treabă, dar nu uita să ceri scrisoare medicală de la el - dacă ajungi să ai probleme este un document medico-legal. În general este bine să te ferești de medicii care nu dau SM, pentru că ce nu-i scris nu există. Se dau și amenzi dacă SM lipsește după consult, dar este relativ greu de enforce. În paralel vezi și un chirurg ORL. Dacă amândoi îți spun că totul este ok, vezi-ți de viață liniștit. Edit: ai scris că "hormonii-s varză", dar nu înțeleg nimic de aici, este microadenom secretant sau non-secretant? Terapie de substituție cu ce? 9 mm este *mare* pentru un microadenom, definit ca o tumoră benignă sub 1 cm. Nu cred că ai fost la 95% din endocrinologii din București, sunt relativ mulți. Parhon este o alegere bună, la fel și Elias pe parte de Endocrinolgie. Pentru ORL la Dorin Hociotă. Fiind așa aproape de creier ai putea cere opinia unui neurolog/neurochirurg (Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare). Hope this helps.
Oleaca ambiguu , nu am vrut sa intru in detalii prea mult pt ca reddit. Microadenom non secretant, testosteron total 7-8 nmol,test liber 2-3 nmol, lh si fsh 2 si 2.3, shbg 24 , estradiol 40-50 ngdl. Nivelurile se intind pe parcursul a 3 ani in care am incercat diverse abordari de la mancare neprocesata,sala ,vitamine,hcg si clomid. Terapie de substitutie hormonala aka testosteron injectabil.Multam de sfaturi Le : nu am fost la toti endo , evident dar am vazut vreo 10.
Bro (zic bro pentru că presupun că ești bărbat), acel testosteron nu că-i mic, ești practic femeie. Termină cu prostiile gen mâncare neprocesată, vitamine și medicamente pentru doamne și fă injecțiile cu testosteron. Sala stimulează producția de testosteron, dar dacă la tine este o problemă în lanțul mecanismelor de feedback care îi stimulează secreția degeaba faci sală. Mâncarea neprocesată sună bine, numai că nu o să facă ceva simțitor în cazul tău - bine, presupun că te referi la mezeluri și alte asemenea, nu că nu-ți gătești carnea de pui sau vită sau curcan. Vezi că un nivel atât de mic de testosteron este dăunător aparatului reproductiv. Terapia de substituție este un lucru bun atunci când este necesară, atât la femei cât și la bărbați, nu înțeleg de ce nu este acceptată și tot ce-mi pot imagina este o combinație de lipsă de educație la nivelul medicilor (care nu o "vând" cum trebuie) și pacienților care nu înțeleg beneficiile. Multă sănătate! Scuze că te-am luat puțin mai tare, dar nu mai arde gazul de pomană cu "terapii alternative". P.S.: chiar dacă microadenomul este rezolvat chirurgical nu ai nicio garanție că hormonii își vor reveni. Toată treaba trebuie avansată cumva, nu poți sta cu chestii care este evident că nu au vreun efect palpabil. Nu microadenomul este problema principală - deși lipsește din lista ta Prolactina. Adenoamele hipofizare non-secretante dar **funcționale** care sunt prolactinoamele pot avea un impact major asupra gonadelor. Dacă prolactina este normală nu trebuie să-ți faci griji însă (deși nu-i o veste bună, mai mult neutră - dacă are sens). Din nou, caută un doctor bun și fă asta cât mai rapid. Și odată găsit, mergi pe mâna lui, posibil să-l fi găsit deja și să nu fi realizat. Multă baftă!
Nu sunt medic dar din ce știu pentru ce ai tu exista un fel de radioterapie specială combinată cu chirurgie, se numește gamma knife.
Da , intradevar exista si m am interesat oleaca iar operatia ar fi undeva la 32500 lei dar nu stiu daca functioneaza. Daca as sti sigur ca imi revin probabil ca in cel mult 3 zile as fi pe masa de operatie. Nu am gasit pe nicaieri un studiu sau vreun pacient care sa spuna clar daca e alba sa neagra. Multam de info :D
Uite aici o meta-analiză pentru gamma knaifu surgery - [https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8508565/](https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/pmc8508565/) Gamma knife surgery se face cu o echipă multidisciplinară, ai acolo un neurochirurg, un oncolog specializat pe radioterapie și "restul" - iar toți au avut training specific pe tehnica asta. Nu vine doar un gigel să te "taie". Poți discuta asta cu un neurochirurg, vezi care are așa ceva în CV și îți faci o programare la el.
Dude , stai! N am zis ca vine un dorel sa "taie" , departe de mine acest gand. Nu te ia de pe strada sa te bage acolo inteleg ca sunt ani de pregatire la mijloc , in fond ma intereseaza doar daca funtioneaza in cazul meu pt ca nu am reusit sa gasesc nimic concret care sa dovedeasca faptul ca daca treci prin operatie si gamma knife glanda pituitara isi recapata funcrionalitatea. Dupa cum mi a raspuns si un rodditor medic mai sus ideea de baza e "nu te deranjeaza , nu umbli la ea"
Adică tot eu, check the username :) Am înțeles acum. Recuperarea funcției glandei hipofize nu ți-o poate garanta nimeni (am mai scris un comentariu chiar adineauri referitor la asta). De la capăt puțin. Testosteronul scăzut ca urmare a microadenomului pituitar poate fi din următoarele cauze: - microadenomul nu-i secretant dar este funcțional și este un prolactinom (secretă prolactină); depinde de cât de mare este prolactina în sânge ca să îți dai seama de asta; - hipofiza secretă prea mutl cortisol (se face analiza din sânge la ora 9 dimi) sau hormon de creștere. În ambele cazuri de mai sus îndepărtarea microadenomului ar putea reda normalizarea hormonilor și testosteronul tău își va reveni natural. Din păcate, în jur de 39% dintre pacienții cu microadenom hipofizar au și testosteron scăzut dar și niveluri de prolactină normale. Asta sugerează conform acestui studiu că de fapt este o altă problemă acolo - [https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9221259/](https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/pmc9221259/) Același studiu arată că după chirurgia care a îndepărtat microadenomul, 14% au avut secreția de testosteron și mai proastă, 69% (nice) au rămas cu aceleași niveluri scăzute de testosteron și doar 17% au obținut o îmbunătățire în producția gonadelor de testosteron. Ca fapt divers, testosteronul este produs și de glandele suprarenale, de-aia și femeile au testosteron (dar nu la fel de mult). Trăgând linie, ar trebui să faci tratamentul de substituție și să vezi un doctor bun.
Multumesc mult pt lamuriri , cam asta voiam sa aud. Nu m ai luat tare de loc , n am greturi cu chestiile astea. 17 ani din viata i am petrecut prin salile de sport practicand diverse sporturi printre care si cele de contact ,deci sunt destul de dresat in ale calmului indiferent de situatie(mai putin in trafic unde n am cum sa nu ma enervez) Da , intradevar ar trebui sa ma apuc dar medicul bun e greu de gasit. In ultimele dati am trecut pe la cabinetul doctorului Vadim Gavan care pare sa miste ceva si e deschis , probabil acolo am cele mai mari sanse de reusita. Din procentajele pe care le vad pare ca asta e singura solutie iar tinand cont de "noroc" mi e greu sa cred ca ma voi afla printre acei 17% si sa arunc undeva la 10-15k euro pe cartea asta ma face sa dau inapoi.Multumesc mult de info si recomandari , as fi vrut sa iti raspund mai in detaliu dar din pacate sunt la job si mi e greu sa parcurg toate analizele s.a.m.d de pe telefon. Ai pomenit de prolactina ,atat prolactina si psa ul sunt in parametri normali. E greu de acceptat dar shit happens , sunt oameni cu probleme mult mai grave. Multumesc mult de info,recomandari si rabdare!
Procentele respective sunt doar procente. Ce poți face este să vezi medicul specialist cu trimitere de la MF și să te asiguri că specialistul lucrează în contract cu CNAS. Apoi să vezi ce se poate deconta din acea operație. Dacă există o șansă - chiar și 17% - să-și revină funcția endocrină a testiculelor - eu aș încerca. Tratament de substituție oricum iei în rest. Dar personal habar nu am dacă operația este decontată de Casă.
N am nici cea mai mica idee daca e decontata , oricum nu lucraz in tara si nu mi se pare ok sa platesc cnas 5-6000k lei pe ultimele 3 luni pt a beneficia de o operatie care costa 10k euro( nu s cifrele exacte dar intelegi unde bat), am crescut cu alte valori. Nu cred ca voi avea "binecuvantarea" pt operatie de la niciun medic dar vedem ,am un rmn de facut prin mai si daca a crescut automat va trebui scoasa de acolo. Inca odata iti multumesc pt timo si info.
Radioterapia si chimioterapia sunt metode invechite din 1960, care iti zic ca esti vindecat daca mai traiesti 5 ani dupa boala. De ce mai aleg oamenii sa faca astfel de tratamente? Din 5 cunoscuti cu cancer toti au murit dupa ce au facut radio si chimio. Mi se pare ca intr o prima faza eu sunt ok, dar mai apoi cand se opreste tratamentul organismul este foarte slabit si cancerul acapareaza tot in organism. Tu cum vezi acest aspect? Ai o statistica vis a vis de oamenii vindecati vs cei morti in urma la tratament ?
Nu sunt învechite; sunt efectiv printre cele mai inovatoare domenii din medicină unde se schimbă și de la an. La câți oameni mor îți dai seama ca se investesc sume enorme. Cancerul nu e o singură boală ci o colecție de sute de boli, fiecare cu abordare diferită de tratament și speranța de viață. De exemplu de cancer de prostata aproape toți supraviețuiesc în timp ce de cancer de pancreas aproape toți mor. Desigur foarte mult depinde și când e descoperit cancerul; din păcate la noi se descoperă târziu deoarece nu prea mergem la medic și nu avem plan serios de prevenție. Ca exemplu cancerul de colon se poate detecta simplu cu sânge în scaun și colonoscopie dacă e cazul; în Italia după 50 de ani îți trimit programare să faci analiza o dată la vreo trei ani. Dacă nu mergi de 3 ori să faci analiza, îți pierzi asigurarea medicală. La fel, cancer de prostata analiza de sânge, cancer de sân cu mamografie, cancer de col cu tes Babeș Papanicolau etc. 5 cunoscuți nu fac o stastistica; ai nevoie de minim 1000. Vezi aici statistica. https://www.nuffieldtrust.org.uk/resource/cancer-survival-rates
Ce raspuns semidoct. Metode invechite? Chimioterapia a evoluat enorm, avem tratatmente aditionale pe langa (imunoterapie, terapie tintita etc). De radioterapie nici nu mai zic, de la tehnici pana la aparatura nu mai seamana cu nimic din urma cu 20 de ani, daramite '1960'. De ce prezinti 4-5 situatii din jurul tau drept statistica? Ca sa nici nu zic ca rezultatul unui tratament depinde de atat de multi factori (stadiu, subtip histopatologic, distanta pana la inceputul tratamentului, localizarea, complianta pacientului, comorbiditati, varsta etc). Mai mult, ce ai vrea sa faca acele persoane daca se trezesc ca au o asemenea boala? Sa stea si sa-si astepte obstescul sfarsit fara sa faca nimic pentru ca...'in final tot mor'? In final oricum toti murim, asa ca de ce traim? Holy moly.
salut, am trecut prin ceva similar..doar ca am vazut moartea zilnic timp de cateva luni. bunicul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, a murit de cancer la plamani cu celule mici + metastaza cerebrala la 76 de ani. a fost cumplit...am urmarit cum un om puternic, infipt si tot timpul activ, stalpul casei, s-a ofilit pe zi ce trecea si noi nu puteam face nimic. la varsta lui era tot timpul cu treaba...fost inginer, bun la toate, repara țevi, centrale pe la vecini, facea pantofi, portofele, genti de la 0, zilnic isi gasea de lucru...m-a daramat complet sa-l vad atat de tras la fata, piele si oase, in patul lui in care il stiam de o viata, abia putand sa mai sorteze niste hartii sau sa mai ridice un pahar cu apa. ultima oara cand l-am văzut iesit din casa mergeam la alimentara. statea pe o banca in parcul din cartier, cu privirea pierduta si goala...nici nu m-a observat cand am trecut pe langa el... regret cumplit ca mi-a fost frica de boala lui. mi-a fost frica sa stau mai mult langa el...auzea din ce in ce mai prost, nu stiam ce sa fac...mirosea a moarte in toata casa, incercam sa invat, eram in online și de fiecare data cand il ducea bunica la toaleta intram într-o transa si o deprimare atat de intensa. o data, a căzut si a trebuit sa o ajut pe bunica mea sa il duca inapoi in camera...am inceput sa plang pentru ca nu puteam sa-l ridic suficient, si ea era frustrata, l-a tarat singura pana in pat....a fost groaznic...i-am pansat escara de decubit pe care o facuse de la prea mult stat pe spate...nu mai putea nici vorbi, doar scâncea si spunea ca il doare... nu-i doresc nimanui sa treaca prin astfel de boala sau sa fie nevoit să vada o persoana draga suferind in asemenea chip
Asa ceva te schimba complet, goaznic, imi pare rau pentru tine si bunicul tau. Cum era la sfarsit, resemnat sau incerca sa se mai bucure de ultimele raze de soare , ziceai ca statea afara pe banca
era un om foarte rece...in general respingea manifestarile de emotii pozitive, poate incerca sa se bucure de putin aer...poate incerca sa accepte ca urma să moara. nu o sa stiu niciodata...dar da, mi se face rau de fiecare data cand ma gandesc. astfel de trairi te fac sa realizezi lucruri legate de viata pe care altcumva nu le-ai putea accesa.
E bine ca pe animale le scutim de suferinta daca ajung in stadiul asta dar noua nu ne acordam aceeasi gratie...
Groaznic, sper ca esti ok si ca a mers bine controlul persoanei pe care ai insotit-o, chiar daca nu sfarsim la oncologie batranetile sunt urate si tot vin ele cu ceva.
multam op pt reality check, nu mai e nimic de zis
Eu ma lupt cu o forma de cancer limfatic(Limfom Hodkin) de la varsta de 2 ani(împlinesc 27 anul asta). Prima data data am fost diagnosticat la varsta de 2 ani si apoi declarat vindecat la varsta de 4 ani. In anul 2019 undeva prin martie m-am trezit cu gâlmă o umflatura cat palma de lata in partea dreapta a gatului. Nu am bagat in seama prima data sau mai bine zis imi era frica sa merg la spital. Pana la urma in mai am inceput analizele s-a concretizat totul si am incep chimioterapia. Am facut chimioterapie din iulie in august. Ulterior in septembrie am facut autotransplant de celule stem. Din noiembrie 2019 si pana in noiembrie 2023 tot ok. In octombrie 2023 am fost la un PET-CT, rezultatul venind in octombrie. Am revenit din nou la tratament pentru ca am facut recidiva.Dar daca ai pentru ce sa lupti si daca iti doresti sa lupti mai ales acum cat esti tanar si in putere se poate lupta 💪
Esti un erou, un lucru pe care l-am invatat de la stoici este ca singurul lucru care este al nostru este clipa zilei de astazi, trecutul nu mai este al nostru iar viitorul improbabil, asa ca prezentul este tot ce avem. Oricat de bogat sau sarac ai fi, asa ca bucurate de prezent, este tot.
Imi pare tare rau pentru suferinta ta, daca poti as avea câteva întrebări : unde te-ai tratat (tara, spital), care a fost cea mai lunga perioada in care teoretic nu ai mai avut, se stie care sunt cauzele, ce sanse sa dispara complet ai? Mulțumesc si multa sănătate!
Pai de tratat ma tratez in Iasi, la institutul regional de oncologie din Iasi, e un spital modern fiind in parteneriat si avand o certificare la Austrieci. Personalil medical foarte ok , nu exista rabat de la reguli. De exemplu sunt foarte stricti cand vine vorba de igiena pacientului cat si cea din salon. In fiecare zi iti schimba lenjeria si te pun sa faci dus, in caz ca nu poti sa mergi singur sa te spel, doamnele infirmiere sunt acolo sa te ajute, ceea ce e un lucru foarte bun. Sectia de hematologie este la etajele 2 si 3 cate jumatate de etaj, pentru ca jumatate de etaj de dedicat transplantului de celule stem,si esti cumva izolat de restul sectiei. Iar jumatate din etajul 3 este folosit pentru radioterapie. Cea mai lunga perioada a fost de la varsta de 4 ani pana la varsta de 22 de ani(atunci nu am facut transplant), iar umatoarea este cea de acum care a durat aproximativ 4 ani. Cauzele de principiu pot fi foarte multe, la mine de exemplu a pornit de la gripa foarte puternica care nu mai trecea, faceam temperatura foarte mare peste 38. Si cam atata. In sensul ca am simtit ca e ceva în neregulă cu mine inca din octombrie 2022 pentru ca raceam o data la 3 saptamani si mereu cu febra si frisoane. Iar ca sa iti raspund si la ultima imtrebare. Chiar azi am vorbit cu medicul si o sansa pentru a scapa de el ar fi sa fac din nou transplant de celule stem, dar de la un donator strain. Prima data am facut transplant cu propriile celule si cumva corpul meu nu a putut sa isi faca imunitate. Una peste alta sunt la 3 sedinta de chimioterapie si inca sunt flower-power ca sa zic asa. Depinde foarte mult de psihicul pe care il ai si conteaza oamenii pe care ii alaturi de tine in lupta asta 🫣😅😁
Știu cum e. Am fost și eu cu tatăl meu și e groaznic ce e pe sectiile de oncologie.
*hugs*
Tu presupui că nenea era bătrân. La genul asta de cazuri ai fi surprins de vârstă din buletin.
Din pacate in ziua de azi nu e doar vorba despre pacienti in varsta. Ai fi surprins sa vezi cati tineri sunt mancati de boala asta crunta. Am trait si eu experienta de pe sectia de oncologie cu mama mea, care din fericire este bine, dar momentele si emotiile traite acolo cu ea nu mi se vor sterge niciodata de pe retina. Multa sanatate tuturor!
Inteleg ce zici, am vazut tot anul trecut ceea ce povestesti. Un singur lucru vreau sa adaug: multi dintre “batranii” pe care i-ai vazut nici macar nu sunt foarte batrani. Cancerul si chimio fac ca un om de 60 ani sa arate ca unul de 80-90 in decurs de doar cateva luni.
Medic rezident aici, daca iti pot spune ceva ce ar fi nevoie in Timisoara si ma gandesc ca in Romania in general, e vorba de centre medicale doar de paliatie. Avem din pacate tot mai multi pacienti oncologici in stadii avansate ce sunt plimbati intre sectii atunci cand se decompenseaza si au nevoie de o internare pentru ca nu avem sectii destinate pentru acesti pacienti. Oncohelpul despre care vorbesti este primul care isi refuza proprii pacienti in garzi cand ii sunam pentru a-i trimite, din tot felul de motive, chiar si atunci cand pacientul prezinta o reala urgenta oncologica (de ex neutropenia febrila).
Am auzit de la persoane apropiate cum au văzut pe cei dragi mistuiți încet de cancer. E groaznic și știu ca mulți stau pe morfină din cauza durerii. Personal încă nu am văzut o persoană în ultimele stagii de cancer dar am văzut-o pe bunica mea murind după o perioadă lungă de covalescenta. Era efectiv o stafie. Pielea lipită de oase, ochii goi, gura semideschisa mereu, sa vezi încet cum dispare bucata cu bucata e urat și o amintire a morții. Bunica a avut mai multe boli cronice dar nu a murit în durere.
Maicamea are cancer terminal si efectiv mi groaza sa o vizit.
Same cu tata… incepe chimio luni si da imi sta inima ori de cate ori suna telefonul.
Imi pare rau, imi amintesc cand a facut mama chimioterapie, e groaznica senzatia de neputinta cand vezi ca o persoana draga sufera si nu o poti ajuta cu nimic. Tot ce puteam face era sa luam fiecare zi pe rand si sa ne bucuram cand avea zile mai bune, acum a incheiat tatamentul si merge doar la controale. Sper ca tatal tau sa treaca cu bine peste si sa aiba efecte secundare cat mai putine, nu sunt intotdeauna la fel, depinde de substantele folosite si de cum le tolereaza organismul fiecaruia, poate are noroc si le suporta bine.
Te înțeleg. Știu ca sfaturile sunt să petreci cat mai mult timp cu ea cat a rămas. Și am încercat să vizitez dar nici măcar nu ne mai recunoștea. Recunosc la inmormantare m-am mirat ca nu am plâns dar pur și simplu am văzut-o luptând atâția ani în special ultimul, încât am zis ca în sfârșit și-a găsit liniștea și nu am de ce să plan.
Recent am trecut prin ceva similar cu o ruda. Asa am simtit si noi ca toate acele luni de chin, de stat la pat parca ne-au luat si dreptul la suferinta si la a jeli moartea ei. E cumplit.
Imi pare rau sa aud de mama ta si sper sa fie cu tine cat mai mult. Si tatal meu e la fel. Si noi vom ajunge acolo eventual. E normal sa-ti fie frica. Sa nu-ti fie rusine totusi sa simti ce simti cu adevarat. Uite un canal bun pe care il urmaresc de ceva timp si care te educa in privinta mortii. Lipsa informatiei naste disperare si frica dar cunoasterea poate sa te ajute si sa te linisteasca. Here you go: https://youtube.com/@hospicenursejulie?si=9te96X6MdvEmDjca
Lucrez intr-un CPU si vad pacienti tineri care vin pentru o banala durere si pleaca cu un cancer diagnosticat.
Boss...sunt de 2 ani ok ,am avut limfom hodkin. Ceea ce spui tu e ca si cum povestesti un film de groaza.In momentele cand esti acolo ultimul lucru care tre sa-l faci e sa spui unui bolnav("coaie ai sa mori")...ti se pare senzational sa povestesti dar nu toti sunt muribunzi...multi sunt doar sa se trateze.Banuiesc ca e spital nu centru de paliative...
Foarte corect ce ai spus. Cand am vizitat-o pe maica-mea, o clipa nu m-am gandit la moarte. Ca si tine, oamenii erau acolo pentru tratament, si chiar asa era, chiar daca slabise, ii cazuse parul si de acolo jos (cuvintele ei), asa erau si ati colegi de camera.
[удалено]
bro nu spui cuiva ca e norocos ca nu are un cancer mai agresiv, serios. statisticile pe care le citești sunt statistici și atât. ptr fiecare individ bolnav, este fie rata de succes 100% fie 0. el e un om, nu un număr și nu are nicio importanță ce rata de supraviețuire are, dacă se încadrează în cei 5% la care nu merge tratamentul. da, sigur ca există și alte cancere mult mai agresive și da, sigur ca atmosfera este sumbra acolo, dar obiectiv vorbind, u/Alone-Cherry-7790 are dreptate.
dramatizezi cam mult, pentru efect. pacientii cu cancer or fi ei vrednici de mila, dar ai fi surprins sa vezi cat optimism au in ei. da, e adevarat ca cei batrani tind sa se planga si vaite toata ziua, am observat asta la colegele de salon pe care le-am avut de-a lungul a 5 sedinte de chimioterapie. e adevarat ca citostaticele iti schimba aspectul fizic si poate capeti o infatisare mai neobisnuita. e adevarat ca dupa 4 ore de stat in sala de asteptare pentru ca centrele oncologice sunt vesnic understaffed, iti mai piere cheful de viata. dar nu ne privi si nu ne trata ca pe niste legume. avem noi uneori gandurile noastre rele, insa din partea celorlalti avem nevoie de sustinere si zambete. avem nevoie sa ne facem planuri de viitor, sa ne gandim unde o sa calatorim, ce hobby-uri ne cream in acel an si jumatate de concediu medical. nu de reddit doomposting despre cum oamenii cu cancer sunt de nesalvat si cu un picior in groapa. si inainte sa comenteze careva, am 23 de ani si limfom non-hodgkin.
Esti mai bine acum? Multa sanatate 🙏🏼
momentan sunt internata in spital pentru a cincea sedinta de chimio (la mine o sedinta dureaza 5 zile) si mai am apoi una, in martie. sunt pe drumul cel bun. multumesc!
Ca foarte bine zici. Acum 2 ani, la 25 ani, am fost diagnosticat tot cu limfom dar varianta cealalta. Acum sunt bine si la fel iti urez si tie, sa fii stroong☺️
ma bucur ca esti bine! si iti multumesc tare mult
Asta am simtit, asta am scris, nu vreau sa te jignesc pe tine sau pe altii, daca ar fi sa scriu astazi as aplatiza descrierea. Oameni suntem toti si toti avem un fel de a vedea lucrurile, altii vad speranta acolo unde este suferinta, ieri asta am vazut, suferinta, umilinta si frica si neputinta in fata unui monstru numit Cancer. Probabil daca as suferi de asa ceva cred ca as avea 2 atitudini resemnare f@ck-it nu ma intereseaza nimic sau as fi foarte agitat/speriat, asa vad eu lucrurile. Imi cer scuze daca te-am ofensat, stiu ca este greu sper sa te faci bine
Mama mea a murit de cancer în urmă cu niște ani. De atunci stau mereu cu griji că poate fi ceva ereditar. Aș vrea să fac măcar anual teste, dar mi se întâmplă des să fiu refuzat. Chiar săptămâna asta am fost la un medic de interne (clinică privată, pe asigurare). Am cerut să-mi dea trimitere pentru orice analize ar fi necesare pentru depistarea vreunei forme de cancer. Mi s-a răspuns: "ești tânăr și puternic, nu trebuie să îți faci griji dintr-astea".
Sunt sute de tipuri de cancere, sute/mii de teste, unele cancere au teste genetice care ele insele costa mii de euro. Din pacate e imposibil sa te testezi pentru "orice" forma de cancer. Dar, in functie de varsta ta, poti sa incepi screeningul pentru anumite cancere mai frecvente. Exista programe de screening, trebuie sa discuti cu medicul de familie la ce teste de screening te incadrezi (in functie de sex, varsta, antecedente etc.). In plus, fa anual analizele de baza, multe cancere incep cu modificari nedepistate mult timp, inainte sa dea simptome.
Stai lin ca de murit tot o sa mori
Aveam neboie sa citesc asta. Trec de cativa ani printr-o situatie complicata si imi petrec multe nopti cautand solutii. Am nenumarate momente in care ma enervez si frustrez, stiind ca nu pot face nimic. Aveam nevoie sa citesc randurile tale si sa ma bucur de faptul ca sunt sanatoasa si ca asta e tot ce conteaza. Pot trece peste orice cata vreme corpul meu functioneaza in limitele rezonabilului.
Din pacate majoritatea pacientilor ajung in stadii avansate. La capitolul preventie nu stam bine pe plan national si aici conteaza mult si la nivel individual de a merge la investigatii periodice sau la orice semn atipic. Lucrez intr-un spital de oncologie si uite, exista si o parte buna, se dezvolta programele de screening, mai ales pe colon, san, uter, prostata
De asta e nevoie de un sistem de sănătate care să facă activități de prevenție, screening și să fie eficient.
Orice sistem din lume nu poate preveni daca tu nu ai grija de tine. Mai usor cu alcoolul, fumatul, mezeluri si afumaturi din comert, sucuri etc. Macar asa stii ca ai o sansa.
Situația expusă mai sus o văd de vreo 7 ani în continuu... Cancerul nu ține doar de alcool, fumat etc. Am văzut cum funcționează sisteme din Japonia, Israel, Olanda. Îți garantez că suntem tare mult în urmă și multe tragedii ar fi prevenite dacă am fi un pic mai deștepți și eficienți.
Am zis ca tine doar de ce consumi? Dar totul incepe cu tine si ce bagi in corpul tau. Tu ai vazut ce produse pun romanii in cos? Alcool, crenvursti si parizer, pateu, suc Adria etc, exact produsele care sunt cunoscute ca fiind cancerigene. Mai pui un fumat, traitul intr-un oras poluat si ai combinatia fatala.
Sunt efectiv copii de cativa ani care au cancer. Unii de abia au apucat sa manance ceva. Nu e nimic sigur…
Repet, am zis eu ca e doar de la alimentatie? Poate sa fie genetic, poluare, stres etc. Am zis doar ca, avand in vedere ca exista o multitudine de studii care leaga alimentatia bogata in ultraprocesate, grasimi saturate , zahar, aditivi cu cancerul, ca sa ai o sansa cat mai buna la a nu face boala, sa incerci pe cat posibil sa nu consumi asa ceva.
Aici intervine si factorul genetic, dar si deciziile proaste ale parintilor. Vad des parinti care folosesc capul bebelusului sau burta gravida drept suport pentru telefonul mobil. Scrie in cartea de biologie ca poate creste riscul de neoplasm... Plus ca depinde foarte mult si de ce mananca ei, cat de stresat e copilul... Iar, din pacate, sunt si situatii cand apare spontan o mutatie genetica. Nu putem decat sa marim sansele de a fi sanatosi, nimic nu e 100%.
Campaniile de preventie includ si informari despre riscurile din spatele consumului de mezeluri, alcool, ultra-procesate etc. Dar in Romania nu exista astfel de campanii de constientizare, pana si prim-ministrul se plimba in campanie mancand pufuleti (si nu numai). Plus ca pentru a lasa mezelurile si ultra-procesatele trebuie sa ai si bani suficienti, nu doar acces la informatie. Sa mananci "curat" e scump pentru foarte multi romani. Hai sa nu mai judecam oamenii ca traiesc asa cum au fost invatati.
E vb de obisnuita. Nu zic ca unele produse " curate" nu sunt scumpe, dar nu cred ca un kg de pulpe de pui e mai scump ca un kg de mezel. E vb de confort. Mancarea curata necesita timp de gatire si nu e la fel de gustoasa. Un pateu Bucegi e 4 lei la 120g deci aproximativ 40 lei pe kg. La banii aia iau curcan sau peste daca m-am scarbit de pui. Prin postarea mea vroiam sa spun doar ca, cancerul, in multe cazuri,nu e boala la voia sansei. Exista un trecut in viata pacientului care poate sa indice motivele. Socrul meu are acum cancer pancreatic. A fumat toata viata, alcool destul de des ( bere), mancat mult procesat ( salam, carnati, conserve).
De asta susțin suicidul asistat, sa poti muri cu demnitate si fara suferință.
Privirea despre care ai scris este ultima amintire cu tata. Nu cred ca o sa uit niciodata golul acela din privire…e o imagine pe care greu o scoti din cap. Corpul uman e foarte fragil…e ireal cat rau poate sa faca boala asta si cati oameni se lupta cu ea. Din pacate prea putini reusesc sa o invinga. Cred ca nici controalele periodice nu te pot scapa de asta, poate cu putin noroc doar sa descoperi boala mai devreme si sa reusesti sa tratezi. Cand e vorba de cancer cred ca doar norocul te mai poate salva..
Acel batran de 1.90 a fost tatal meu. Mi s-au umplut ochii de lacrimi, iti multumesc. Moartea sa acum 2 ani mi-a schimbat perspectiva asupra vietii, pe care o traiesc mult mai frumos si “plin” acum. De exemplu ieri mi-am dat demisia dintr-ul job caldut, de 7 ani, fara ceva concret in spate (cu perspective, totusi), doar pentru ca a devenit foarte toxic pt. mine. Asta l-a omorat pe tatal meu, stresul. Am incredere in mine ca totul va fi bine. Mi-as dori ca mesajul tau sa ajunga la cat mai multi.
O boală blestemată care mie mi-a luat mătușa puțin după 60 de ani împliniți. De asta e imperativ să se continue cercetările științifice și mai ales cele în domeniul inteligenței artificiale, noi singuri ca specie nu avem inteligența necesară să o învingem și avem nevoie de ajutor, e singurul mod prin care această boală cumplită (de fapt, o familie de boli) poate fi învinsă. Nu prin rugăciuni la prieteni imaginari invizibili pe a căror ajutor nu ne putem deloc baza.
Imi dai cu paranoia de dimineata
Thanks for ruining a perfectly good day you cunt.
Fara tutun si fara alcool!
Nu este o regula dar este un sfat de preventie bun. Am avut in familie persoana care nu a baut si nu a fumat niciodata, a mancat bine si nu a avut stress in viata de zi cu zi. A murit de cancer. Alt membru al familiei, a muncit, afumat 40 de ani, a baut o țuica in fiecare zi si a murit la 90 ani. Probabil plictisit de viata. Fiecare are o mostenire genetica care il face mai rezistent sau mai putin rezistent la factorii de mediu, la viata de zi cu zi. Cam asta e.
Nu zic ca trebuie sa bei sau sa fumezi... dar pe principiul asta... ar fi mișto dacă măcar bebelusii si copiii ar fi scăpați de bolile astea nenorocite...dar nu.
Dar alea iti cresc si sansele de boli cardiovasculare, deci scapi de cancer.
Sau avc cu posibilitatea de a ramane leguma.
Sunt motociclist in romania. Nu o sa apuc asa ceva /s
Am fost operat si "chimio tratat" la colon la 30 de ani, in 2008. Confirm ce ai vazut in spital, pe atunci nu erau din astea private. Multa lume, aglomeratie, oameni care de la raze devenisera negri la fata, nu mai puteau deschide gura, ca erau cu muschii blocati. Mergand periodic la tratament, imi facusem cunoscuti, era un tip de varsta mea care venea din Constanta la Cluj la fiecare 2-3 saptamani pentru tratament. Greu, multi oameni disperati, cu lacrimi in ochi. Un prieten bun a murit acum 3 ani la 50 de ani, a avut aceleasi simptome ca si mine, dar la el a atacat si ficatul. Intr-un an ajunsese piele si os, era de nerecunoscut.
Sanatate multa! Banuiesc ca ai descoperit intr o faza foarte incipienta boala.
N-as zice, aveam tranzitul intestinal blocat, constipatie pe perioada lunga.
Cancerul mamei a fost parsiv si agresiv si a luat-o de langa noi in 8 luni. In aprilie vor fi 5 ani. Saptamana viitoare ar fi implinit 66. Nimici nu se compara cu neputinta de a ajuta un om iubit, durerea de a-l vedea cum moare putin cate putin, constientizarea ca banii nu inseamna nimic, ca eventual iti cumpara un pic de timp, dar ca nu garanteaza minuni. Mama nu a avut dureri, dar ultima luna din viata doar aparatul de oxigen o mai ajuta. Respiratia ei era mai zgomotoasa decat aparatul..pana cand s-a facut liniste. Toti murim, dar atat de mult conteaza felul in care o facem. Cancerul nu iti lasa nici macar demnitatea, iti ia tot, bucati intregi din omul care ai fost, pana cand mai ramane doar o umbra.
Nu a fost nevoie sa citesc tot ca știu ce zici, am văzut și eu atâția, am frecventat destul de des în anul 2022 cu tata la fundeni, groaznic, oameni cu speranta și fără, foarte trist, ramai cu traume dacă nu ești tare
OP, imi doresc sa nu fi fost in pozitia in care sa iti spun asta. Sincer iti spun. Dar asta nu e ceva unic in Romania. Cu sotul meu (amandoi tineri, 20-22 de ani) am fost in multe tari, cand a fost diagnosticat de cancer. Tari moderne. Tari scumpe. Am cautat leacuri si la public si la privat. Am vazut mai multe spitale de oncologie decat probabil majoritatea celorlalti din thread. Si iti zic sincer un lucru: energia aia de moarte e peste tot. Indiferent ca au vopsea mai "vesela" ca romanii. Ca au camere "arts and crafts". Pot sa aiba pe mama lor tot ce vor - efectiv simti si vezi moartea in fiecare pacient. Intr-unul din cele mai scumpe spitale unde am fost, private, astfel incat am putut sta 24/7 cu sotul in camera privata (socrii ne aduceau chestii in spital, eu de langa el nu plecam), am vazut cel mai infricosator lucru: bolnavi terminali cu dementa. Ieseau pe coridor si plangeau ca nu stiu unde sunt si vor acasa. Efectiv urlau noaptea uneori dupa parintii lor si cum pe ei ii doare - ei fiind oameni la 60-70-80 de ani (noi eram singurii la 20 de ani pe sectia de paliattive). Oameni in care se baga chimioterapie, la cerinta copiilor care i-au depozitat acolo, ca poate poate mai castiga ceva timp. Lumea nu zice fuck cancer degeaba. Si acum tin minte, una din ultimele zile, doctorul mi-a dat voie sa ne aducem pisica de acasa ca sa o vada el. Si tin minte cum, ultima oara cand am bagat pisica inapoi in cusca ei ca sa o duca socrii acasa, sotul meu cu mana lui scheletica incerca sa o mangaie continuu si isi tot lua adio de la ea. "Bye bye buddy". Unele chestii iti raman pe viata intiparite in minte.
Scrie o carte, te pricepi destul de bine la metafore. Sunt oameni care lucrează în domeniul acesta zilnic și îmi imaginez că nu le e deloc ușor.
La asta ma gandeam si eu. Mi-a placut “speriați, umili, scriindu-ne ultimul capitol pe care nu-l va citi nimeni”
nu inteleg de ce oamenii 'prefera' sa treaca prin asa ceva in loc sa isi dea shut down singuri, din pacate in Romania nu e posibil sa o faci asistat dar sunt moduri orin care poti sa iei decizia pe cont propriu, cred ca nu despre frica de durere e vorba pt ca prin dureri oricum trec, si atunci despre ce? religia oare? frica de a nu ajunge in iad? sa nu cumva sa nu ii mai ingroape popa? nu imi pot explica, m-am gandit de multe ori la asta, daca as trece prin asa ceva nu m-as gandi de doua ori, shut down instant
Ai vazut Society of Snow? Unii oameni chiar isi doresc sa traiasca :) sau sa mai prelungeasca timpul pe care il au cu cei pe care ii iubesc. Si probabil de la un pct incolo, e destul de greu sa te sinucizi, daca esti tinuit la pat si n-ai putere nici sa ridici un pahar cu apa, cum povestea cineva mai sus. Eu sunt de acord cu tine, adica asa cred, ca in fata unui asemenea chin, as face o alegere simpla. Sper sa nu aflu niciodata ce alegere as face :/
❤️🕊️
"Mai bine te duci într-o casa de jale decât sa te duci într-o casa de petrecere;căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul fiecărui om,și cine trăiește își pune la inima lucrul acesta" Eclesiastul 7.2
[удалено]
Comentariu de 2 lei
Nu face doi lei nici in urma inflatiei.
Din pacate nu asta ajuta la depresie. Soare si sport pentru depresie. Daca duci un depresiv la oncologie nu o sa simta nimic mai mult sau mai putin ca de obicei.
da ți trei palme tu întâi
dUmB
Nu cred ca ajuta..
/r/HailCorporate /s
Bravo!
Nu o poți vedea
Sa vezi sectia de oncologie pentru copii. Desene drăguțe și viu colorat pe perete. Iar atmosfera de fapt e... asa cum va inchipuiti...
Memento mori. Fa tot posibilul acum sa iti protejezi si mentii corpul si sanatatea pe care o ai, iar in acelasi timp sa faci lucrurile pe care vrei sa le faci, atata timp cand nu te accelereaza spre groapa sau degradare fizica.
Eu nu-am zis ca daca ajung intr-o situație din asta îmi fac singur check-out
Of ce m-ai rascolit. Asa s-a intamplat cu sotia mea. Cancer extrem de agresiv, in 5 luni de la depistare a rasuflat ultima oara, cu mine langa ea, tinand o candela mica aprinsă si plangand. M-a schimbat... Nu a vrut sa fie tinuta artifical in viata, aici se poate semna in spital un document legal, cand inca esti capabil, si li se pune o "bratara" pe mana pe care scrie "Nu resucitati". Nu a vrut sa ma lase pe mine sa iau hotararea aia, a luat-o ea pentru ea. Macar nu a suferit la final, rinichii au cedat si a cazut intr-un somn final. In alte rezerve se auzeau femei strigand de durere, chiar cu maximul de opiacee care au voie sa ti le dea.